Poezii despre Viaţă:

Azi luna pare mai îndepărtată
iar noaptea are-o stranie magie...
Nu pot să dorm și cine să mai știe
de ce mă simt, de-o vreme, vinovată.

Când lumea va porni grăbită
declicul tragic și final,
tu să mă minți că se invită
monarhi la ultimul lor bal.

Gândul n-are mâini,picioare,
Zboară peste mări,în zare,
Printre ani,pătrunde clipe,
Parcă ar avea aripe.

Se scurge timpul,zilele, sunt surde.
Zadarnic le tot ceri să zăbovească.
Nepristan, firele de păr o să albească.
Regretele, la o adică, par absurde.

port în degete
sângele meu rece
- copil sărman -
rămas fără de graniță

Aleg sa stau cuminte-n banca mea:
Scolar pe drumul vietii pan-la moarte;
Un Altu-n brate zilnic sa ma poarte
Spre tronul unde canta dragostea.

În poiana din pădure-i mare agitație,
Un conflict de interese a produs senzație...
Un bursuc, ce are firmă de canalizare,
Ar fi obținut contracte, nu tocmai pe căi legale!

*se spală în mine dimineață comună*

mă așez dimineața în rama zilei
smerenia

Am vrut sa demonstrez ca se mai poate
Ca sa iubesti la saizecicinci de ani;
Ca nu sunt socotelile-ncheiate
Si-astepti sa mori cum vor ai tai dusmani.

Să nu te temi, azi o să plouă iar...
Lumina va păli îngândurată
iar vântul va șopti despre zadar
când la ferestre-nchise o să bată.