Poezii despre Viaţă:

După geam mută se zbate
Și-ncâlcită o ninsoare
Ca un suflet ce dreptate
Vrea să aibă-n căutare.

Mai ieri eram lăstar pornit firesc,
şi-am crescut sub ploaie şi vânt-
viaţa m-a învăţat să dăinuiesc.

O,tu înserare,de ce stai la pândă
cu străjerii tăi
ce vor întuneca tot pământul?

În jurul
bietului meu suflet
de pretutindeni
se adună vâlvoi

Ghicitoarea zilei

Azi vă zic şi-o ghicitoare...
Zace într-o sărbătoare:

Cu trecerea vremii ne risipim în toate,
fantezia disipării întregeşte gestul;
îşi cere zilnic viaţa, din drepturi amânate,
nu uita să-şi ceară, uneori, şi restul.

Voi știi s-ascult în glasul,stropilor de ploaie
De sufletul ce tremurând îmi e de dor
Și când mi-o povesti,de chinul ce-l îndoaie
O să-i răspund,cu toate simțurile în cor:

Dintr-un început
se numește piatră lovirea adâncă
a cuvântului în fibra ploii
se numește piatră

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare…ce să mai! era bărbat;

ehei ce știți voi
de plecarea mea
așa pe neașteptate