Poezii despre Viaţă:

Copiii lăi m-au supălat
La glădiniţă cu o veste,
Că, Mos Clăciun e o poveste,
Nu e si nici n-a ezigstat,

Colind astăzi cu gândul
Pe cine știu doar eu
Și martor mi este Pruncul
Că-L cânt pe Dumnezeu!

Poate nu sunt un om prea bun
Oricât aș vrea și strădui,
E sigur totuși că-mi doresc
Zi după zi să fiu creștin…

A sosit din nou Crǎciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul
La covrigi şi la nuci multe;

Zidim în noi altare de lumină -
Un Prometeu ce-aprinde focul sfânt,
Când soarele-i întemnițat în mină
Și luna-i îngropată în pământ.

O listǎ am de ani de zile
Într-o agendǎ de birou
Şi trec prin galbenele-i file
Doar de Crǎciun şi Anul Nou,

În spațiul decorat
de sărbători,
cu atâta dragoste,
n-am uitat să-mi decorez

Eu mă retrag, un timp, acolo unde
lumina-ncearcă să pătrundă, iar,
când, dinspre întuneric, mai pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru falnic, de fapt, al nimănui.

Desculță
prin cântec de ploaie
pe margini de lume
prin ceas trecut