Poezii despre Viaţă:

Când sufletul tău râde şi dulcea primăvară
Răsfiră peste lume parfum de floare rară,
Să-ţi aminteşti, copile, când iarna ţese gerul-
Prin stratul de zăpadă răzbate ghiocelul.

Noi de când am început liceul
Ne plimbăm doar cu bmw-ul
Si pe toți ce ne-au iubit
Cu-al nost' fund i-am fraierit

Am fost cuprins de braţe albe
Şi lin purtat prin munţi şi văi,
Am admirat steluţe-n salbe,
Pe magic fond de zurgălăi.

Trăim în “Era noastră”! Trăim “După Hristos”!
Cuvintele acestea ne sună-aşa frumos…
Dar după Hristos, oare, trăim cu-adevărat?
O, sensu-i doar istoric. Păcat… Mare păcat…

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Îmbrăţişarea iernii pe mine mă-ncălzeşte
Cu recea ei zăpadă, cu fulgii de romanţă,
Cu Moş Crăciun ce-n taină la mulţi copii soseşte,
Cu multa bucurie ce-o au când e vacanţă…

E vânt și e frig și e toamnă târziu,
Când ultima frunză plutește doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Lasă-mă să-mi curăţ oasele albite de teamă
să deschid uşa dulapurilor din care să fugă
iepurii maronii ce s-au hrănit din morcovi
răsăriţi nu se ştie cum tocmai din scândura

Ziua fără tine mi-a părut
mohorâtă și atât de lungă,
de simțeam un dor necunoscut,
sufletul voind să mi-l străpungă.

Mos Clǎciune, Mos Clǎciune,
Anul ǎsta tot, pe bune,
Cǎ am fost bǎiat cuminte,
Am la tine-o lugǎminte: