Poezii despre Viaţă:

dincolo de orice tăcere
e-ntuneric şi niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca şi când

M-am născut un albatros
cu zâmbetul pe buze
zburând prin viață
cu aripi largi întinse,

după plecarea ta mi-a trebuit o zi
să adun cuvintele
în care am pescuit gândul întoarcerii
o altă zi să desfac nodul de la pantofii

Eu ... sunt un simplu elev,
Studiez la filologie,
Am scăpat de Mendeleev
Iar acum ... îți scriu versuri ție.

A nins şi suntem mai curaţi
Cu-această pătură de nea,
Ce poartă pururea cu ea
Iubiri ca-ntre surori şi fraţi.

Violența o întâlnim
Peste tot unde pășim :
În familii și-nvățământ,
Oriunde pe acest pământ.

Îmi ești visare,îmi ești umbră,
îmi ești vinul roșu,îmi ești duioșie,
îmi ești izvor de taină în cuvinte,
îmi ești cerul ce inundă pământul,

De-a valma
visele mă năpădesc
în hohote, mă caută
o undă nebună ce-n cuget

Amicul meu corporatist,
Crescut prin multinaţionale,
Mi s-a părut puţin cam trist
Ieri, când l-am întâlnit în cale.

Descrie-mi, c-un penel, întreaga viață,
dar fă-o-așa cum aș fi vrut să fie:
ferită de momente ce îngheață,
căci s-a-ntâmplat prea multe să îmi fie!