Poezii despre Viaţă:

E iarnă, de frig păsările s-au ascuns într-un alt anotimp,
e pustiu pe pământ,
luna aleargă după schiori îngheţaţi
printre flăcări albastre,

Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării,
Stârnind șuvoi de lacrimi, pe tot întinsul țării.
Erau atât de tineri, frumoși, deștepți, cuminți,
O, Doamne, cum n-auzi atâtea rugăminți?

A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
și-aș vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.

mi s-a spus din coastă ai să te smulgi
dimensiunea bicefală își căuta bara de echilibru
însingurarea nu mai era opțiunea valabilă a ști povara inocenței
covor de jar adevărul mersul spre mine cu tălpile goale

Așezată pe o bucată de lemn
Într-un caiet din care iese fum însemn
Evenimente derulate alert
Într-un decor degradat, incert...

*botez în flăcări*


extrăgându-te din fiecare por

Dilemă

Cad notele din partitura toamnei
Solfegiază vântul a pustiu

Perdanți

Își țese moartea pânza în juru-acestei lumi
Iar îngerii se pierd, cu aripile arse,

Când ai strâns în tine truda
Ce-ai cules-o peste zi,
Ți-ai adus aminte pilda
Ce-ai citit-o-n poezii:

Și scriu în clipa cea de față
De noapte și-ale ei chemări
De vis,care se frânge-n zori
Cu-o nostalgie ce mă-nhață