Poezii despre Viaţă:

Poet nebun, degeaba ai talent,
De-l folosești să scrii doar invective
Acelora ce nu îți dau motive,
Ci numai te ignoră permanent.

palmele care măsoară vidul
* Lui C. A. *

Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat
Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat,
Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult,
Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult!

Arămiile secunde
Cad pe pendule de ornic
Și nu știu de unde-n unde
Vremea trece-n timp pobornic.

Li-s pașii grei, dar sufletul e mare,
O viață bucurii au împărțit,
Se știu din școală însă negreșit
Purtarea lor e plină de candoare.

Lăsați-mă să plâng când asfințitul fuge
Prin ramuri încărcate de doruri ce ucid
Iar frunzele iubirii încep să se usuce
Și cad pe lutul rece. E noapte și mi-e frig!

Ca prin sită vedeam pe lac în îndepărtare o plută.
Câțiva bărbați se cinsteau cu bere dintr-o sticlă.
Eu cred că gesticulau și vorbeau în șoaptă,
Pe cei din adâncul mării să nu-i neliniștească.

*celor ce se-ntreabă de ce mai trăiesc*

ce să fac
moartea nu mă încape

Încet și grav, ne scurgem din clepsidră,
Secundele nu vor să să mai adoarmă,
Timpul ne este mistuit de marea hidră
A universului, ce-i veșnic în alarmă.

casele îşi duc la bun sfârşit
visările din noapte
fără să clipocească
vreo lumină