Poezii despre Viaţă:

în grădinile nimănui din satul
îngropat sub cianuri
nu mai creşte nici iarba

Căci totul poate fi un vis
Un vis în care dormi
Aşteptând fără surâs
Ziua în care o să mori

M-am luptat cu mine însumi și tot eu am pierdut
Și-a trebuit tot ce-am făcut să-l iau cumva de la-nceput.
E crud, da e mai crudă viața, când te scoli dimineața,
Vrei să te privești în oglindă, da n-apuci și te cuprinde greața.

au trecut mulți ani,
am trăit mulți ani aici
înghesuită-n toracele firav,
era incomod

Muză si iubire

În mine versurile dau târcoale
Cum dau târcoale lupii pe la oi,

ÎNTRE RUGĂ ŞI ASFINŢIT

nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului

Când suntem hăituiți și de cuvinte,
Tranșați în „adevăr” sau „ficțiune”,
Lipsiți de-un firicel de rațiune,
Ciocnim paharul plin cu jurăminte.

Intersecţie de drumuri a vreo câteva destine…
Am stat ore împreună şi ne-am zis că ne e bine,
Dar cu ochii ce-s în mine, prinşi de suflet, văd în inimi…
Şi m-am întristat şi-am plâns, am simţit în ele patimi.

Era o seară de sfârşit de vară,
c-un cer atât de roşu spre apus,
de parcă cineva, acolo sus,
ştia că sângele îţi fierbe, iară,

În lumea mea, de gânduri mărginită,
Vorbesc o limbă ce nu e vorbită
De cei mai mulţi din lumea asta largă
Care după himere o viaţă aleargă.