Poezii despre Viaţă:

Poetu-i valoros, mergând spre moarte.
Veți spune, poate: este un truism!
Nu vreau să cad în ieftin patetism,
Dar astăzi nu-i de-ajuns să ai doar carte,

eşti bogat şi totuşi nu ai nimic
şi asta pentru că
nu îndrăzneşti să te uiţi
înlăuntrul tău

Soarta ne-a încredințat acestui pământ
Cu condiția să plătim tributul la sfârșit.
Tot ce-am câștigat numai lui îi vom lăsa,
Iar el recunoscător în dune ne va plimba.

năucitor de frumos
mi-am amanetat visele
n-am iubiri
care să-mi plângă

În ochii noştri galeşi, nimic nu s-a schimbat,
Doar cute, câteva, ne-au răsărit pe frunte,
Pe colţ de rai, zărit-am un duh înaripat,
Parcă zbura cu noi spre zările cărunte.

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,

Sunt Mare Baron; m-am pricopsit cu de toate:
teren arabil, fabrici, câstigate cu puţini bani;
păduri şi iazuri, demult şi cu har subtilizate
de la batrânii bolnavi si ciumpalacii-golani.

Veşnic eu mă zbat,
veşnic eu asud;
doru-i deturnat
şi poemul, nud.

Adesea luminile cerului ne privesc până-n zori.
Multe fapturi se nasc şi tot atâtea pier.
Nu voi întreba vraciul și nici savantul de venirea mea.
Nici ei nu știu. În final, fiecare îşi duce povara.

N-a renăscut, căci n-a murit.
Nu va muri, căci n-a trăit...
Probabil se va odihni,
Plecat din preajma celor vii