Poezii despre Viaţă:

Oricând ne dorim ca visele praf făcute
Să se întregească, să devină mult mai multe.
Oricând soarele ar vrea ca visele să ne lumineze
Dar luna îi ia lumina, în nopţile grele să le vegheze.

Scuturată este zarea de-a chindiei frământare,
iar amurgul tropăiește în al cerului regat
așteptând c-al nopții pinten să-l îndemne la scăpare
spre nedumerita lume de a zilei abdicat.

Mi-a trecut zburdând un gând prin minte
cu o secvenţă dintr-un film trăit cândva
plin de imgini vii, pastel făr-de cuvinte
şi un parfum al vremii, departe, de-undeva...

Să visezi,să crezi, să speri nu e greu
Pentru a supravieţui, trebuie să încerci mereu.
Suntem actorii principali în propriul film al vieţii
Fii atent,soarta ne învaţă multe lecţii.

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina

Norii beţiilor nocturne
Se risipesc
Dezgolind zorii
Plini de taine

De-i iubire, de-i durere,
Orice simț e doar părere:
Inima-i nemulțumită,
Dorința mi-e-neîmplinită.

Ce suntem noi ?


Ce suntem noi...doar suflete şi praf.

Trec cai bălani fără hotar și-odihnă,
Intr-un cutremur surd din depărtare,
Și pe sub dealuri nechezând pe vale,
O herghelie de neastâmpăr plină.

cu aripi desfăcute
biciuie vântul
peste culorile
ofilite