Poezii despre Viaţă:

Au înflorit iar crizanteme în toamna rece brumărie,
Mi-aduce-aminte de-anotimpul în care noi ne-am cunoscut –
Erai mlădie și frumoasă, tu doamna mea cu pălărie,
Sunt ani și ani de-atunci dar iată că astăzi iară ne-am văzut.

Turma urmeazǎ mǎgarul,
C-aşa-i obiceiul,
Nu cǎ raţiunii harul
I-ar constitui temeiul.

Maricica-i curajoasǎ,
Supǎraţi îi sunt duşmanii
Care-i numǎrǎ toţi banii
Şi când vremea e ploioasǎ.

Fiind membrul unui trup,
Nu vezi corpul ca atare
Şi-ţi închipui cǎ eşti lup
Singuratic în purtare.

Cu ochii-nchişi, cu faţa-n vântul rece,
pe ţărmul unei lumi atât de rea,
te rogi ca, dintre-ai tăi, să nu mai plece,
chiar dacă sunt sătui de viaţă grea.

Peste măsură

Îmi surâde ideea de-a fi un om mai bun,
De oameni răi pământul e plin peste măsură,

Nu ne mai batem pentru o idee
Nici ȋn rǎzboaie sfinte nu mai plecǎm
Certȃndu-ne mereu pentr-o pigmee
Pe care, mai apoi, o abandonǎm.

Azi e ziua, care-i Mâine
pentru cea care-a fost Ieri.
Ne îmbracă-n a lor haine,
doar odată şi-apoi pier...

Văd viața cu alți ochi de-o vreme-ncoace.
Și gânduri negre nu mai am în cap
Și las în urmă ca sa doarmă-n pace,
Trecutul meu, ce-n el nu mai încap.

tristețea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -