Poezii despre Viaţă:

Ruine

Ne jucam " v-ați ascunselea" în altar
Să nu vă prindă noaptea acolo!

la polul iubirii
se face tot mai frig
inima a intrat în concediu
s-a lepădat de privirile prea

Treceam pe drum, treceai pe lângă mine,
Nu te-am privit, nici tu nu m-ai privit,
Cu pași grăbiți striveam câte-o iubire
Și ne pierdeam pe drumul nesfârșit.

Mă doare să spun că totul e bine şi nimic nu mai contează
Mă doare să ştiu că trebuie să dorm mereu cât eu sunt trează
Mă doare să visez atât de mult într-o lume prea reală
Unde iubirea stă ghemuită într-un colţ sperând că nu va mai fi doar o chestie banală.

Tinerețea fuge de gânduri,
Maturitatea te pune pe gânduri,
Bătrânețea se hrănește cu gânduri.
( Eu)

mai am o viaţă cea netrăită
nici măcar nu ştiu ce
am fost sau
ce aş putea fi

Vis

Aş vrea să fiu un pescăruş,
Ce fâlfâie în zare.

O frunză-n vânt cântă poeții,
Un tremur stins, căderi, suspin;
În fața vieții și a morții
Să fii un om e doar un chin.

hai pe la mine deseară -
nu te-am mai văzut de mult

De ce copacii ne dor?
De ce în curând o să ningă?
De ce iubirile mor?
Și focul cine o să-l stingă?