Poezii despre Viaţă:

Fără poezie


E tristă lumea fără poezie.

Se plimbă gândul meu prin amintire
Neliniştea nu vrea să obosească,
Deşi au început să amorţească,
Secundele se scurg far' de-opintire.

locuiesc la periferia unei clipe şi
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar aşa pentru a-mi pierde vremea

o ştire înspăimântătoare a fost transmisă în această seară
pe toate canalele mass-media
propagând o undă de şoc în întreaga societate românească

Cine, Doamne, cine-s eu?
Nu mă recunosc de-acuma,
Dintr-un ochi deschis mereu
Peste mine vine bruma.

În mine ca-ntr-o gară dorinţele se-mbină,
Ca o răchită, toamna, eu mă trezesc plângând.
Din suflet se despică fântâna de lumină
Şi-nfrigurată cade pe iarba unui gând.

Venirea mea pe lume,
A generat neliniști...
Flămând de viață,
Chinuiam nopțile

La periferie într-o cârciumă cufundată în beznă
Își povesteau nefericiții dragostea neîmpărtășită.
Erau amețiți, mintea le juca feste, pluteau în ceață.
Împreună au învățat să ierte și să iubească.

mi-a luat o după-amiază întreagă
o bucată bună din seară
4 cafele şi aproape un pachet de camel galben
să dau gata Urbancolia

Noaptea de vis, cu mit și splendori
Se scurge în abis și secundă,
Zarea, cu plete răzlețe de nori
A plecat în cer să se-ascundă.