Poezii despre Viaţă:

Din cer a picurat o lacrimă ce doare...
O picătură în deșert, ce viată dă și moare,
Topind și dor și suflet și uitare.
Să fie-a ta? Nu cred. Ba este... Oare ?

Azi trăim în lumea noastră, strâmtă cât un vârf de ac,
Ne simțim păpuși din cârpe, proaspăt scoase în cerdac,
Suntem înveliți în zdrențe, dar ne credem în bumbac,
Și ne cernem năzuințe, singuri, în al nostru veac.

GÂND


Dintre multele iubiri,

Uită-te te rog la mine,
te-am visat de-atâtea ori…
Iar acum în somn cu tine
am coşmar ... Nu vreau să mori !

cât de nervoasă sunt –
îmi spunea ea –
bineînțeles că pe tine
sau poate că nu

S-a uzat materialul normalităţii,
compoziţia ei a fost folosită din abundenţă
până a ajuns să semene c-o pânză de păianjen
care-şi lungeşte franjurile dezordonate,

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ține strâns de țolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Nefericiților, voi sunteți triști,
Voi nici măcar nu îndrăzniți,
De frica de a nu greși;
Voi nici nu vă îndragostiti,

aveam încredere oarbă în oameni
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg

Dor de mamă

Mă macină dorul de tine, copile.
Plecat-ai de-acasă de-o lună de zile.