Poezii despre Viaţă:

Într-o zi, de bună seamă,
când s-a dat jos mai din pat,
s-a cam supărat pe lume
El, Văcarul peste Sat.

Parfumul suav al nopților de vară
Dispare încet, seară de seară,
Iar prin cohortele de negri nori,
Trec triste și grăbite stoluri de cocori.

Ca să moară fericită
Floarea albă, ofilită,
Am pus-o după ureche
Să-mi fie în gând pereche.

M-ați confiscat din frageda pruncie
și m-ați târât în grote de pelin,
Zăbrele mi-ați întins cu dărnicie
să-mi construiesc cu ele zepelin.

Prima rază de soare ce mi-a căzut pe față
primul zâmbet ,primul pas în viață
satul cel mic ,retras și liniștit-
plaiul mioritic, unde am copilărit!

-Dezlănțuit e cerul slăbit din chingi
Un voiajor busola și-a pierdut
În liberă mișcare un crib de prunci
În flăcări îs țevi de gumă pentru supt.

Povara pietrelor din noi
Întipărită-i pe retină,
Cu simțăminte-n carantină
Greblăm păcate-n mușuroi.

În liniștea ce știu că-ți aparține,
dictată de un ritm de menuet,
tu, să mă ierți că nu mă pot abține
și-o tulbur grav cu-al vorbelor afet.

Coborâţi duhuri din cer
Că în inimă am ger,
Daţi-mi lacrima ca leac,
Sau un fir de păr de drac,

Aş vrea să zbor din nou spre tinereţe
Cu aripi inocente, juvenile,
Cuvântului să îi redau fineţe,
Să fac din riduri flori pentru idile.