Poezii despre Viaţă:

Pe prispa verilor de foc,
Am zăbovit cu nonșalanță –
Indispensabilă vacanță
După plonjonul în amoc.

Și în dragoste sfada se poate naște.
Se pot rupe logodne fără noimă.
Roșul de Congo se-neacă în ape
Si-i doliu în tot spectrul de lumină.

Avusei un vis de-aseară,
Toată noaptea…se făcea…
Om cinstit, din casa mea,
Să mă dea banii afară!

să-mi mângâie
cu smerenie
clipele

Fricosul de umbra lui fuge
Nicicând la zei nu ajunge,
Cretinul înjură şi latră
La neamuri, la semeni la vatră.

Miros urât de canal șerpuind către târg
Neluminate străzi pavate cu pietre de râu
Minți date plăcerilor în umbre de vânt
Toate,țes pânzele eternului hău.

Noi de pe-o stânca, si un val
Se prăbușește peste mal
Iar luna pare de metal
Iar ceru-ntreg o barcă

Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în fața ușii, cu grijă, un colet
Și a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i și cât costă. “Expeditor secret”.

Un amic şi-un alt amic
se aflau într-o tocmeală,
cum s-ajungă mai presus,
la o bună Socoteală.

Voi cei cocoțați în castele
Cu ochii și nasul în vânt,
Atunci când mai dați de belele
Mai știți să priviți spre pământ?