Poezii despre Viaţă:

Am tăcut prea mult
atât de mult încât tăcerea mea a fost interpretata drept slăbiciune
sufletul meu însângerat lasă urme pe cer
eliberat de frică m-aplec să culeg:

Stimata Doamnă

Stimată doamnă
lumea-i în schimbare

Si dacă dai uitării pentru a mia oară
O dragoste ce vrea trăirea, nu să moară,
Mereu vei reveni la flacăra ce arde
În inima pierdută prin sentimente fade!

dospește un verde aprins
în firele de iarbă
uscată-
te rog Doamne

Vă spun acum în zi de sărbătoare
ce-n suflete cu toții o simțim
că vă urez, cu drag, la fiecare
Să vă-mbăiați în râuri de Sublim.

Crezi că nu vreau voal de stele
Peste visurile mele,
Că nu vreau să mângâi luna
După ce-a trecut furtuna?

Hai să punem peste apă o punte
Ancorată să fie cu băieri de inimi
Ignorând neplăcute contracte.
Fără regret să ne rupem de patimi.

Aș vrea să te cuprind, Dulce Iubire,
În ritmul meu, candid ori derbedeu,
Dar o voi face fără amăgire
și nu-l voi supăra pe Dumnezeu.

Renaștem în fiecare izvor
care ne murmură veșnicia
fără să-și tulbure transparența

Azi, toamna e stăpână peste timp,
Are întreg pământul la picioare,
În arămiu a îmbrăcat un anotimp
Și ploi de frunze scutură în soare.