Poezii despre Viaţă:

ai murit
pe limba unui scriitor se nasc alții ca tine
enigmatic de-ar fi acel zbor
in bătăile de-aripi ale unei păsări pe moarte

Deschid și eu televizorul
La fel, cum face mai tot omul;
Să văd poate un film, o știre,
Ceva să ies din amorțire,

Frica imi tremură-n oase
un dans prizonier între lumi
si hoitul din mine miroase
miroase a joc de nebuni

Sunt clipele iluzii spre nimic,
o fericire-ascunsă în durere,
nu regăsesc în mine vreo plăcere...
îți voi trimite dragostea-ntr-un plic

Cu Bacovia la o cafea
recitându-i iar Lacustră
se îneacă stea cu stea
și rămân singur sub lustră

Mi-atinge-amurgul lacrima din vis,
S-au ofilit salcâmii pe sub gene,
Iar gândul meu un ciob de paradis,
O iarnă grea prin sufletu-mi se-așterne.

Salve pueri Salve Caesar magister imperator
Ce clasă domnule marfă nu alta
bombă cu efect întârziat
striată de zgomote și țipete preistorice

De câte ori ţi s-a-ntâmplat
să-ţi pui banala întrebare:
- Cu ce-am greşit eu, Doamne, oare?
Nu-mi amintesc de vreun păcat ...

“Am văzut o vietate
……………..căutând printre gunoaie
Vietatea nu era un câine, nu era pisică, nu era şoarece
Vietatea, Doamne, era un om”(Manuel Bandeira)

Când am vorbit cu frunzele din mine
Era o toamnă Galbena si tristă
In palma ei un petec de batistă
Era pătat în lacrimi pentru tine