Poezii despre Viaţă:

mormintele stau
parcă n-au mângâiere
morminte-n altar
cuvintele iar așteaptă-nviere

Între zidurile reci, iarna-și lasă haina roasă
de săgețile-aurite, ghiocei cu fruntea albă,
izbucnește primăvara cu pas verde și vioi
să aducă iar lumina ochilor mei triști și goi.

Deasupra munților de zgură,
deasupra ultimelor văi,
ce mică-i lumea, ce impură,
și oamenii atât de răi.

sunt un om vesel
şi tăcut

prin geamul trenului

Ascetice acuze cu lăncii ascuțite
rupeau fâșii din mine,
plângeam cu lacrimi mute,
nu le vedeai de unde,

În fiecare zi,
același ritm impus,
preexistent,
aceleași gări în care nu mai ajunge niciun tren,

Durere şi fulger se-adună-n mânie
Din cerul bolnav curg lacrimi de gheaţă,
Pe suflete caste ce râd a pustie
Fărăme de timp, cu greu se agaţă.

Din bolgiile orei noastre de neiubire,
perfect rotundă,
ca un ou rugos,
s-a zămislit un bazilisc.

Sclipesc stelele din diamant.
și o rază din sticlă mă taie,
anotimp din mine terminat
durând cu fiecare

Suntem liberi!
Suntem liberi!
Să supunem elementele
doar cu o mantră a iubirii!