Poezii despre Viaţă:

câte inimi închise în cercuri perfecte
din miezul lemnos
pulsează în trunchiuri abstracte
ne-au invadat atâtea frunze

nu-mi lovi copilăria din amintire
mama gârbovită sub greutatea clipelor
ne poartă pe umeri

mi-am lăsat mintea să zboare
fără trupul înțepenit
în pământul genezei
Dumnezeu stă la sfat cu Einstein

DIN VIAȚĂ


Gură cață, gură cață,

poezia nu e doar o floare
sau creierul unde
depozităm frustrările după război
ea luminează chipul părinților

În răscoala fără coase sufletul bea răzvrătire
Dorurile fug în doruri şi zidesc nemărginiri
Cântul gândului sihastru se topeşte-n amuţire
Pântecului fără stele, ii cer iarăşi izbăviri.

mimăm prin parodii oneste
trăirile necenzurate
falsificând ce nici nu este
am rupt din lună jumătate

jupâne
să-ți moară inorogii
dacă nu sunt original
Dumnezeu mă priveste de sus

Ușor, venea din depărtare, același dor pășind tăcut,
se strecura prin înserare o mângâiere din trecut,
se luminau pe rând ferestre, pluteam ca dus de-un veșnic val
spre tot ce astăzi nu mai este, spre îndrăgitul loc natal.

fugi de întunericul meu
că umbră mi-e drumul
prin litere oarbe
iar crucea un sâmbure zeu