Poezii despre Viaţă:

Sunt o furnică jos, în pământ,
Sunt rămurică în ploi şi în vânt,

Sunt o pedală-n roţi de olar,

Tu vânt furios ce-mi suflii mânie,
Ce marea stârneşti, de-n urlet mă frânge,
Adu-mi din neant în gând simfonie
Ca-n mine s-aud cum plouă, cum ninge.

cuvintele noastre
cuvântul meu neterminat
pe tablele lumii
cu forme

nisipul mi se-oferă ca răspuns
în fiecare zi
când apusul alunecă molcom în ape
când scoicile se-ncumetă

au înflorit copacii
în fiecare boboc surâde un copil
deasupra o rețea de cabluri
fragmentează cerul

azi e despre tine iubito
soarele-n versuri zâmbeste
si parcă
tot cerul albastru

Privește cum plânge cu frunze roșcate
iubirea închisă în turnul cel sacru,
o harpă a morții suspină macabru
când secera lunii în apă se zbate.

plictisit
as vrea un alt eu
pământul râde de mine
ca toate celelalte pământuri

cei care se cred genii
s-ar putea chiar să fie
pentru că sunt nebuni
și nu au noțiunea de modestie

ascunde-mă în tine
prin dimineți dezbrăcate de noapte
singura virgulă
care desparte