Poezii despre Viaţă:

unde-am vărsat călimara
de-albastru inima-n mine

cu zece minute în urmă era primăvară
acum au băgat capul în fotografie niște nori
și aceasta a devenit sepia ca pe vremea bunicilor
când totul era alb sau negru

Viața asta prefăcută
Mă lasă din nou tăcută,
Sechestrată de rutină,
Nu-i nimic să imi convină.

pentru tine femeie
rândurile mele curg într-un mod firesc
ca o lacrimă
lăsându-si în urmă jurnalul

Se rupe în mine o lacrimă moartă,
privesc împietrită căderea ei lentă,
tristețea, în fond, e ultima artă
din viața redusă la clipa prezentă.

blestemul iubirii
e singurul meu păcat
si mă găsesc vinovat
la un târg banal

de unde iertare? când trupul ca un vulcan aprins
topeste istoria iubirii
acelasi război
aceeasi fantomă pazeste pompeiul

ce-mi pasă mie dacă te regăsesti în scrisul meu
sau eu dacă mă regăsesc în ființa ta vie

Cercurile lui Dante.

Pentru fiecare lipsă a virtuţii, răsplata vieţii de apoi,
pedeapsă e, într-o ferocitate de "nevoi",

nicio adiere de vânt -
țin în mână o crenguță de liliac înflorit

not a gust of wind -