Poezii despre Viaţă:

Îmi port cu greu toți anii meii,
Cei mai multi stau ingrămădiţi în supa burţii, bolborosind
Cei mai noi mă inghiontesc în spate
Să-şi facă loc în trupul meu;

Sufletul


Frunzele tremură-n clipa mişcării,

Nu mă mai interesează
Ce şi unde, cum şi când...
Căci în ochi îmi luminează
Moartea ce o port în gând

Prea multe felinare, prea mulți din cer se-adapă
sau ghiocei tomnatici la tâmple înfloresc,
parfumuri expirate, fără miros, doar apă,
un sufocant colocviu cu tema "te iubesc".

zic unii c-am o viaţă minunată
că merg şi vin încolo şi încoace
tot povestesc şi fleanca nu-mi mai tace
şi mă expun de fiecare dată

În gând îmi răzbate
Ideea de moarte
Şi mintea-mi devine un templu

A zecea cale

La început călătoream
printre stele-ndepărtate,

Să-ți cânt ceva, căci tu … nici voce n-ai,
Cum n-ai miros, iar la culori … ia stai! -
Că-mi amintii că ai ceva defect
Și pe la cap. Iubite, ești suspect!

Rătăcit-am în neştire, şi pe mine m-am pierdut
Blestemat în vieți trecute, pentru ce nici n-am făcut
Mi-e şi frică să te văd, dacă o să mă vezi distrus?
Vei întreba, nu voi putea să îți ofer nici un răspuns

Iubirea mi-e mamă,
iar crezul mi-e
Tatăl Nostru
care locuiești