Poezii despre Viaţă:

Fereastra doar ușor întredeschisă,
m-atrage cu povestea dintr-un val
ce, de demult, din timp medieval,
plutea spre o adresă indecisă.

Trăirea mea e numai întristare
Si amintiri ce curg precum un râu,
Sunt un poet prea mic, sau poate mare,
Nimicul meu mă-ndeamnă la desfrâu.

Am un suflet cald ca de copil,
Tot timpul am fost un bun civil.
Am vrut o viață simplă fără averi,
Îmi vreau înapoi sănătatea mea de ieri.

La o cafea,cu-amicul meu,în zori-de-zi
Vom ghici,unul-altuia,în negrul zaț,
Nici nu contează că ce au fost nu vor mai fi
Decât familii de prieteni tulburați.

Totdeauna vei trece examenul vieții,
De când te naști și-n elanul tinereții,
Să lupți cu bucurie, să faci mult bine,
Iar toți cei dragi, să se bucure de tine.

Jumătatea drumului sinusios
Se contorsionează, întoarce pe dos
Sentimente și scoate din praf gânduri
Uitate de mult... Le așez în rânduri.

Trec, uneori, prin timp, plutind pe ape
Ce văluresc, ducându-și greul lor
Departe, în tărâm de visător
Ce nu-l mai vrea în tresăriri de pleoape.

Ea cânta, iar vraja cântecelor sale
Se-ntindea pe țărmuri, vălurea prin ape
Spre aceia care-n vise pasionale
Își doreau din trupul ei să se adape.

Libertatea de pe urmă

Suflă,dinspre astre,a libertate
Și dinspre înrăiri negativiste,

Voi stinge lumina din vechea cabană,
Iar ușa, cu lacăt o voi zăvorî
Plecând, pentru suflet, să-mi caut o hrană
Ce crește în cer și-ar putea coborî.