Poezii despre Viaţă:

Sub o lună binevoitoare ce-ți luminează calea
Calea Lactee cu mii de stele să-ți arate cărarea.
Noapte, am de gând să intru cu sigiliul tău,
Că ziua grăbită vine din nou la rândul său.

Străvechii erau nemuritori!
Nemurirea lor era
Rece, ca apa zăpezilor
Ce-ncruntă stâncile

Se pierd în clopot clipele înaintașilor noștri
Coborând în văi de neconceput
Se sfarmă-n dangăt dorința de început
Pierdut e totul în calea morții.

Vreau cât mai mult să te găsesc,
Că port în inimă o rază dulce,
Vreau din nou chipul tău să privesc,
Să-mi bucur sufletul de pace.

Când m-am poticnit de anii ce au urmat
Era cât pe ce sa îmbătrânesc
Și m- am speriat de moarte!
Mi-am julit tinerețea și luneca de pe mine

Mai nordic
și mai estic
născutu-m-am!

Fug și mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă și se ridică,
stau și te aștept, iar somnul vine într-o clipă,

Am vamă, oprire spre soare;
'Nainte, ceva ca să-mi spună,
Beau distilat, amar, de cicoare.
Vremea și drumul; în bună pace!

Mi-ai deschis ușa, Doamne, să pot intra la Tine
Să gust din pâinea vieții, să sorb din vinul care
Te picură în suflet și-mi stinge setea toată.
Cum rătăcit sunt, Doamne, Te rog să vii la mine

Pe aleile parcului în noapte se văd felinare
Și-un tânăr trist care are-n mână o floare.
Stă pe o bancă și tot așteaptă să vină,
Iubita ce-a plecat și-a uitat ca să mai revină.