Poezii despre Viaţă:

Parcă-l văd:
Dl. Creator
legat, veșnic, cu ceară;
dopuri în urechi -

Emoțiile să curgă precum un râu turbat,
Acesta mi-e destinul când cupa este plină,
Să ies împovărat din veșnica rutină
Și-apoi să mor, odată, în barul blestemat.

Când vom porni suprem asalt
în noi, spre a putea răspunde
lucid, urgiilor profunde
și trăsnetelor din înalt?

Eram în mașină azi
și m-am oprit la semafor,
așteptând verdele am vazut
o fetiță ce era supărată pe mama ei,

Se iubeşte, se trăieşte şi se moare
Într-o lume plină de minciuni
Şi mă-ntreb într-una: de ce oare,
Când pământul cu noi este bun?!

Aș vrea când mă trezesc să fie ca în vis,
Să-mi pot continua gândul fugar,
Să fim din nou cu sufletul larg deschis
Și dragostea noastră să bâzâie-n noapte ca un bondar.

Cel mai frumos dar e acest deget opozabil.
Deși e mic și gras, i se spune degetul mare
pentru că celelalte degete suple și mândre
i se închină ca unui maestru, când le atinge.

...
din demult
îmi aduc aminte
de ce-i înainte!

a fost cândva un copac un șarpe și un măr
apoi șarpele s-a ascuns în copac
și copacul a făcut un măr
acum mai sunt trei sâmburi

* nu vână, contrara arterei
pe sens respirator. Nu!
dorința de-a fi evaporată
-nainte de-a atinge lacului luciu'