Poezii despre Viaţă:

Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...

Am ridicat un colț de cer și am văzut
cum se târăște spre casă o umbră
îngândurată și apăsată de gânduri.
Târăște după ea idei... idei ce-i pluteau

... bătaie de ...
tuberculoza te face
să slăbești.

Tăcute dimineți; aștept să s-audă
Orchestra mierlelor; dor în van!
Amuțită; cinci luni înainte n-am,
Matinal, ne-s-aud decât cum tremură racla!

am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...

După o zi cretină,
M-aduce mâna Divină
În casa scării,
La lăsarea -nserării.

Orice copil ce vine pe lume,
Vrea o familie de creștini,
Care să fie și puși pe glume,
Cu-o viață plină de mulțumiri.

Trupul meu creștea ușor-ușor, mult deasupra firului ierbii, florilor și gâzelor mărunte,
se înălța ca un templu spre cer, înăuntrul căruia sufletul meu se simțea ca un idol
și îmi doream cu toată ardoarea adolescenței să fiu aclamat, admirat, adulat și mai ales
iubit de fata aceea cu ochi de topaz, cu zâmbetul blând și mai larg ca orizontul,

Nu accept
Nelogica
Și
/posibil/probabil/

Te simți prizonier în carcera lumii
aștepți adormirea să te salvezi
să nu mai fii
,,îmbrăcat în răni de ceață”