Poezii despre Viaţă:

Speranțe nu mă
opresc
s-adun!
zadarnic;

Am spart
piatră cu târnăcopul;
Aveam de împlinit
scopul!

În stele se îngroapă porți de rai
Din minți albastre răsărite
Din rădăcina firului de pai,
Când soarele noaptea-și înghite.

Te mai suport o dată, iarnă,
vestită de un sol fatal
cu fulgi sonori pierduți în goană
de un pendul universal,

Actor,
în deplasări—demonizat,
fugind de gându-mi muribund
în dor cu patimă-mi despart

Mi-au crescut oameni în ochi
și nu știu dacă văd lumea
sau lumea îmi vede ochii orbiți și goi
prin care lumina intră ca într-o gaură neagră

Se ia verbul nud
la infinitivul
pur
al vremilor dintâi

Mă iau cu
Dumnezeu
de nasturi,
îl trag de șireturi,

schiță*
... din bucăți: 666=purice/narcis/teofil

Într-o noapte, după...

Cerut-am verde Primăverii
Să spoim un cuib de barză...
Înverziți in buza serii
Cu două ferigi într-o vază