Poezii despre Viaţă:

/improvizație/ și nu doar, or murit ore!

ultimii, Pomii de Crăciun
se pregătesc de drum.

Se-alege
pentru început
un decor inedit
ceva mai clar

Va duceti toti catre etern
va urmam si noi, acei cativa ramasi.
Voi ati strans infinitul dincolo de zori
Voi sunteti cei ce au plecat,

Sunt omul cel mai păcătos
și plâng la pieptul lui Hristos.

De Tine, Doamne, sunt flămând,

E atata apa...
In gandurile noastre
Ca ne e teama sa vorbim
Sa nu ne pierdem ideea in van volatizata.

//nos haberemus humus//

bum!
cum?

Nu mai am masa de stejar.
Tot stăpânit de gând amar;
Scut prin artere, drag taninul;
Pot să nu mor, tot simt veninul!

o neînțeleasă teamă stăpânea universul
nimic nu mai era la fel
natura se dezlănțuise
cu o furie de nestăvilit

Un porumbel fragil

De-atâtea ori mă simt ca un copil.
Privirea îmi străbate printre pleoape,

acel Julien Sorel inventat
pe hârtie este mai real
decât omul care trece strada
purtând în brațele obosite teancuri de reviste