Poezii despre Viaţă:

Seri râncede cedează acelor de pin
Sub orizonturi reci, morboase,
Seri ce-apun in carne și oase
Ca dinții de șarpe plini de venin

Domnului Caragiale

Pământul e rotund, se ştie,
Şi-s vechi şi nouă, toate cele,

citise-va-se la persoana a III-a

Roșu+verde,
Lisabonă

Lui Mihai Întâiul
Regele Poeziei Românilor.

Invoc în ruga mea cuminte

Câțiva stropi, pârâu Strudineț,
înecați în Tutova,
pierdută-n Bârlad,
dus în Siret,

Bună ziua! Mă scuzați, poate vă deranjez...
Poate că nu îmi pasă și nici nu mă jenez
Că vă-abordez direct, poate că sunt obraznic...
Înspăimântat de moarte de un prezent nemernic

//Când crezi că crezi
și nu te vezi!//

Amar gustu'

un ciob înfipt în talpa timpului
sunt înainte de toate
si după
o constare

În baltă de noroi sub astre,
Cu trup și suflet și destin
Între demonic și divin
Arde Raiadul lumii noastre.

/improvizație/ și nu doar, or murit ore!

ultimii, Pomii de Crăciun
se pregătesc de drum.