Octavian - creaţii proprii

Ești gârbovit și mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu și ești un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.

Stau ca la teatru, scena-i lumea mare,
Pe ea se mișcă oameni și popoare;
Și ce văd azi? Nevoi și neputință,
Necazuri fel de fel și suferință,

La Efes, printre ruine
Ce-au dormit mult timp uitate,
Simt c-am fost mereu cu tine,
Chiar și în Antichitate.

E firesc că râuri curg,
Văi adânci ferestruind,
Ca sunt zori, că e amurg,
Că-n cer stele se aprind.

Când ești iute la mânie,
Și-arunci vorbe fără rost
Sau te porți cu josnicie,
Eşti deștept sau eşti un prost?

Parfumul nopții ne vrăjește,
Miroase a tei și-a fân cosit,
Iar frunzele foșnesc șoptit,
Atunci când vântul le stârnește.

O să plec și-o să te las,
Deși inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Și să merg pe calea mea.

Ai blugi tăiați și zdrențele-ți atârnă,
Cercel în nas și tatuaj pe mână,
Părul violet și ceafa bine rasă,
În buze botox, ca să fii sexoasă,

Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,

Șapte note muzicale
Și surori pe portativ,
Ies din corzile vocale
Și răsună atractiv.