Octavian - creaţii proprii

Când o s-adorm și eu pentru vecie
Tu, fiul meu, să nu te necăjești,
Citește atunci această poezie
Și nu cumva să mă dezamăgești.

El vede cu uimire
Că chipul cunoscut
E doar o amintire,
O fostă din trecut.

E zăpadă mare afară
Vin și eu acuș-acuș
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluș.

Ghetele stau la fereastră
Lustruite viguros
Toți așteaptă să primească
Un cadou mai valoros.

Azi nu mai vreau să schimb nimic, nimic,
Mă mulțumesc din toate cu un pic,
Nu mai îmi fac probleme permanent,
Ce crede lumea mi-e indiferent,

Înalță-te la cer, suflet curat,
Şi lasă-n urmă orice întristare,
Priveşte-ne voios, înflăcărat,
Nu vezi că și eu râd, deși mă doare?

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Îți spun că te iubesc la nebunie,
Dar în cuvinte simple, nu bizare
Ca să nu-ntrebi de etimologie
Și eu să eludez a ta întrebare.

Dac-ar putea, mulți dintre noi
Și-ar lua iubirile înapoi,
Sărutul dulce și ușor
Și nopțile fierbinți de-amor.

Între crestele alpine
Unde vulturi mândri zboară,
E un lac cu unda clară
Și sclipiri diamantine.