Ina M. - creaţii proprii

În drumurile tale oprește- te la mare,
La malul ei descalță un țipăt, cel mai tare
Și în nisip fierbinte picioare de cuvinte
Înfige și prin ele descarcă a ta minte.

Știu astrule că tu ești puterea, viața noastră,
Doresc să îți văd fața la colțul de fereastră,
Să te joci printre frunze și flori de tei cu raze
Și- apoi să lași parfum și umbre pe pervaze,

Așa de supărat e cerul pe omul ce s- a- ndepărtat
De viața simplă și cinstită și care s- a apropiat
De tot ce îi complică traiul, se minte, minte zi de zi,
Că plânge- n hohote și norii cu plumb se zbuciumă confuzi

Așteptând salvarea se înfâptui un miracol...
Nici o pușcă nu ne mai punea în pericol,
Digul mării cedă sub obuzele inamicului
Și sensul de- a fi se pierdu în apele nimicului.

Printre atâtea pastelate
Flori de câmp, plutesc în șoapte
Vânticel, parfum suav
Și- al naturii bun zugrav.

Bucuria vie a inocenței.

Tu nu știi că eu caut cerul
În noaptea lunii dintre nori,
Ca să destăinui lui fiorul
Când tu un braț de sprijin ceri?

Liniștea din jurul nostru
E un înger prins în monstru
Și pe drumul zilnic pașii
Scutură macii cei roșii

Un vuiet cuprinde timpanul subțire,
Un gând leșinat revine-n simțire...
Iar tună și-un fulger înfige în ochi
Puzderii de așchii desprinse din trunchi

O undiță cuminte în liniște așteaptă
Să simtă încordarea întinsă ca-altădată,
E liniște pe luciul ce a-ncremenit oglindă
De teama că un pește firul o să întindă.