Gerra Orivera - poeziile altor autori

De când lună și luceafăr răsăriră-n veșnicie,
nu-i nimic mai bun ca vinul de culoare ghiurghiulie!
Mă întreb: ce pot crâșmarii cumpăra mai bun pe-arginții
cheltuiți pe ghiurghiuliul dulce-alinător al minții?...

Lumea n-a crescut la sânu-i nici o roză din țărână,
până când n-a sfărâmat-o, risipind-o în țărână.
Dacă norul, ca o mare-ar smulge norii de țărână
pururi ar ploua cu sânge de la dușii în țărână.

Când va răsuna în lume cântec fraged de lalele,
idol viu, să dai poruncă – vin să spumege-n ulcele.
Despre dulci hurii, seraiuri, despre rai și despre iad nu-ți pese,
toate acestea-s la ureche: vorbe goale, neînțelese.

Cel ce numai prin puterea-i capul ne-a făcut și chipul,
poate pe dușmani să-i facă oricând una cu nisipul!
Dacă-mi spui despre garafă că certată-i cu Coranul,
ce-i vei spune, oare, Celui ce din vrej a tors bostanul?...

Până când îți trece viața doar iubindu-te pe tine?
Sau îți trece cu-ntrebarea: ”Viu sau mort, cum e mai bine?”
Bea, căci viața, după care umbra morții nu întârzie,
e mai bine dacă trece fie-n somn, fie-n beție!

Seară, fum. Pe meșter-grindă mâța doarme.
Cineva se roagă: ”Mântuie-ne, Doamne!”

Zarea-i de văpaie, ceața-n jur se strânge.

În izvorul ochilor tăi
freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenţei.
În izvorul ochilor tăi
marea îşi ţine făgăduiala.

Este aceasta ceea ce înțeleg eu
prin dreptatea supremă?
Este aceasta direcția în care vreau
cu adevărat să o apuc?

Singura datorie pe care o ai, oricând,
în cursul oricărei vieți,
este să-ți fii loial ție însuți.

Tu însuți creezi aparențele dimprejur.
Primești întocmai ceea ce ți se cuvine.

Cine să primească laudele,