George PENA - creaţii proprii

Nici nu ştim: cât iubim, cât greşim,
rămân toate, istoviri fără răspuns;
ne disipăm în viaţă, c-un elan unanim,
nici nu ştim cât visăm, cât trudim...

Când vii, neliniştea mă bântuie duios
şi trec prin mine, volţi şi amperi;
ca oricărui muritor cu nume frumos,
sarutările, tu, mi le numeri.

E de cîntec aerul, e jos,
aici, în acest statornic sud;
e un tril în viată si în cânt,
pămîntu-i de iubire ud.

Poezia nu-i o mură-n gură
ci odor cu farmecul abil;
te osândeşte la tortură,
poezia nu-i o mură-n gură.

Ne naştem ca să clădim frmosul,
ne naştem din nevoia de noi;
şi sufletul şi-aduce azi prinosul
acestui picior de plai cu eroi.

ADUCETI

Aduceţi câte-o povară de linişte
şi risipiţi-o-n suflet serioşi;

Cu trecerea vremii ne risipim în toate,
fantezia disipării întregeşte gestul;
îşi cere zilnic viaţa din drepturi amânate,
nu uită sa-şi ceară, uneori, şi restul.

Ziua scurtă, noapte lungă,
mângâie gutuii bruma;
geme vinul prin butoaie
şi băut se vrea acuma.

Te căutam ca orbul pe lumină,
ca păsările setoase-un fir de apă,
şi mi se-aprindeau imagini pe retină,
şi-nebuneam etapă cu etapă.

Am mai urcat o treaptă în lirism,
m-am apropiat de voi, de ţel;
păstrez si azi unicul romantism,
speranţa mea şi spiritul rebel.