George PENA - creaţii proprii

N-o să mă supăr niciodată pe voi
ca staţi în fată şi eu mai înapoi,
ori că prietenii din biografia mea
poartă pe umeri, epoleţi mai de soi.

 

Bustul tău e mândru soare, 
şi tăceri, şi chiar uimiri; 

Nu-ţi cer să-mi dărui Ursa Mare
şi nici chiar Luna de pe bolta;
de poţi să-mi laşi surâs de soare
ori linistea-ţi involtă.

(Nicolae Labiş: 2 dec. 1935 - 22 dec. 1956)

Aici, nu-s tei şi niciun brad,
deşi meteoriţi de aur cad;

Decembrie, iată,
hlamida
şi-a deschis,
în clinchet suav

De vei veni, sufleţele, la mine,
să te îmbraci cu linişte şi tăcere
şi mai cu seamă, tu, inima
s-o laşi să bată-n voie, cu sfâşiere.

De la un timp
poezia moare
mai repede ca niciodată.

Oricum, tu te-ai născut să-mi aparţii,
să-mi fii voluptate tandră-n simţire;
bănuind fericirea pe care mi-o susţii,
eu mă declar primejdiosul mire.

Plină, luna visătoare,
zare stînge langă zare,
frunza-i gata de culcare.

Hai, vino,
afară ninge fabulos!
Iarna ne rasfată
cu fulgi de-argint;