Danab - creaţii proprii

Ce dor îmi e de tine, iarnă
Ca să te văd venind de sus
Cu norii pufoşi de zăpadă
Chemând copii la săniuş...

În inim-al tău nume eu, am prins
O toamnă.. care vii doinind în vale
Şi n-aş mai vrea, vreodat să te desprinzi
Că-mi dai mereu doar străluciri pe cale

Codrule cu frunza deasă
Sub umbra ta răcoroasă
Lasă-mă să mă ascund
De al lumii greu tumult

Neînsemnat şi fără de putere,
La colţ de stradă stătea un copil.
N-avea curaj de la oameni, a cere
Doar un bănuţ... şi îi privea umil...

Ţi-aş împleti din albăstrele,
Din flori de aur, flori de tei,
Cununa lacrimilor grele
Ce curg mereu din ochii mei,

"Să-ţi intre Soarele mereu, în casă,
Pe frunte să îţi dea o sărutare.."
-Aşa-i vorbea o mamă credincioasă
Cu doru-n glas... cu inim-arzatoare,

Noaptea-şi cerne-n taină
Sita-i străvezie
Peste-a rugii haină
Cu suflet deschis,

Să-ţi aminteşti, copile drag
De sfatul dat, acasă
Când tatăl îţi şoptea în prag
Ca să rămâi..! Pe drum, pribeag

Din munţii de cleştar purtând parfum de dor,
Coboară toamna iar, la mine în pridvor!
Deschisă mi-e portiţa inimii mele.. Dar,
Ce-aduce-acum, domniţa? Mă-ntreb în taină, iar...

Eu nu voi sta însingurat
La porţile tăcerii!
Voi spune: El e Minunat!
Şi voi cânta cum n-am cântat