Danab - creaţii proprii

Am sădit o floare în inima mea..
Dulcile-i petale să-mi spună, ar vrea:
"Păstrează-ţi veştmântul tot mereu curat,
Inima şi gândul, fie-ţi ne-ncetat,

Ca ploaia de vară în inima ta,
Cuvântul să fie! Şi-n orice zi, scut
Să-l ai pentru suflet! Şi-atunci vei putea
Să mergi bucuros.. Chiar de eşti abătut!

O, de-aş putea în viaţa mea
Să scriu doar despre mamă,
Că-n lumea asta.. nimenea
Nu m-a iubit aşa ca ea...

Privesc trecuta vreme şi-mi amintesc cu drag,
De-o zi frumoasă-n care,mă aşteptai în prag…
Să mă cuprinzi în braţe, la piept ca să mă strângi…
Nu-nţelegeam atunci de ce mereu tu plângi!

De unde vii Iubire din ce noian de aştrii,
Când blânda amurgire se lasă peste noi?
Îţi văd seninul dulce din ochii Tăi, albaştrii
Şi-Ţi aud şoapta, Doamne: "Mereu Eu sunt cu voi!"

Când la geamuri se aşează mii de stele lucitoare
Adunând tot gerul iernii... iar pe câmpuri, nici o floare,
Nici o frunză-n pribegie nu mai plânge după vară...
Doar iarna şi-a ei solie, le grăbeşte-o primăvară,

Prin ape de vei trece voi fi mereu cu tine
Şi râurile toate, nu te vor îneca
Prin foc dacă vei merge de mână te voi ţine
Şi nici un rău din lume nu ţi se va-ntâmpla!

Când mă doare-un dor de Tine
Printre văile-mi pustii,
Eu trăiesc printre suspine,
Şi te chem Doamne, să vii..

O rugă se-nalţă spre Tronul Divin,
E ruga în noapte, sub cerul senin...
Mă iartă Isuse şi de astă dat,
Că-n Via Ta Sfântă, puţin am lucrat!

Iubire Sfântă, Minunată,
Tăcută,mereu Te jertfeşti,
Iar pentru lumea vinovată,
Lasat-ai sus, splendori cereşti,