Poezii despre Credinţă:

Eu nu mă închin la steaua
ce uşor a plecat în alt cer, în alt timp...
eu nu pot mişca mâna în faţa Ta,
nici a ei, nici a altora,

Sunt un păcătos ce doarme în linişte,
un om ce nu poate visa
fără ca al său suflet să fie zdrobit
de stânca omului modern, de ţepii raţiunii.

Un eremit conduce poporul spre desăvârşire,
un călugăr se conduce spre mântuire
iar un preot spre tăinuire.

Soarele topeşte zăpada,
apa spală nispul sfărâmat de vântul
ce etern hrăneşte iarba.

Și a zis Dumnezeu: "Să facem om
după chipul și după asemănarea Noastră,
ca să stăpânească peștii mării,
păsările cerului, animalele domestice,

O dulce toropeală mă cuprinde,
este somnul păcatului,
gheaţa trezirii mă sfarmă în două,
ploaia îmi îneacă cugetul pierdut.

Cosmar !

M-apropii de abisul intunecat al gandurilor mele
Si ma predau pornirilor meschine ,

Verde, Doamne, fă- mă verde,
Lumina din cer mă vede
Și simt seva Ta divină…
Sufletul meu Ți se-nchină!

Pocainta !
Unde să strig să nu m-audă nimeni
Și-un’ să plăng făr’ lacrimi să se vadă
Să mă tranform și să mă pierd în oameni

Se-avântă în clocot pe pietre pârâul
Şi-n stropii-i de-argint înfloresc curcubeie,
Ţâşneşte pe maluri a vieţii scânteie
Rupând, în explozia verdelui, frâul.