Poezii despre Credinţă:

Când îmi drapez cu vată epitetul
Și-ncalț cu pâslă fiecare verb,
Pot să mă dărui versului ca șerb,
Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul.

Doamne-ți vreau a Ta privire
Să-mi inunde acum ființa
Și înscris doar în iubire
Să-mi dai pe veci biruința

Alergăm mai încet sau mai tare pe drumuri de viață,
Transpirăm, ne iubim, ne urâm privindu-ne în față…
La răscruce de drumuri ne tăiem cu lănci de orgolii,
Ne înțepăm în ochi cu spinii furiei și doar trolii

Când ai fost în suferinţă
De prieteni, părăsit,
Nimeni n-a stat lângă tine..
Numai Domnul te-a iubit.

Ca pe cea mai curată lacrimă
din Ochiul Universului
Dumnezeul geniului
m-a sorbit din popor

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei

Fiecare cu revoluția lui
unii
se mișcă alții stau toată viața de
pildă poetul E un zero în căl

În jurul tău nu voi mai gravita,
Prea mult mi-ai fost în viețuire stea
Ce m-a atras întruna și respins
Făcându-mă învingător și-nvins.

În liniște, îți bate în perete,
Ceasul rămas în clipele de veghe.
Încearcă, încet, să-ți lase o minută,
Să poți să-ți spovedești din suferință.

Dumnezeu m-a atins cu muzica lui
Când eu dansam pe cântecul mut al destinului,
În ritm împiedicat printre frici.
Îmi urmărea Dumnezeu cu iubire pașii mici !