Poezii despre Credinţă:

IUBIREA E CALEA CATRE CER

Si ti-o va da cu binecuvantarea Sa de mister,
Lasata prin simtirea ta pe acest pamant

Mi-aş fi dorit să spun mai mult
La alţii despre Tine..
De multe ori eu am tăcut..
Şi-acuma mi-e ruşine.

In mine ciocul și-a înfipt iubirea
Ca ciupitura corbului Poesc
Spre- a-mi sensibiliza din nou simtirea
Si-a o-nvăța cu zborul cel ceresc.

Rătăcesc prin visele-mi senine
Ce izvorăsc din adâncul sufletului meu,
Nu-ți fie frică de viață străine,
Iubire, compasiune, iertare-este Dumnezeu!

N-am să-ţi uit iubirea
Ce mi-ai dăruit
Când plin de durere-n
Lume, m-ai găsit,

Ce liniște e în sala
De așteptare !
La ușă, cineva
Cu-nfrigurare,

În barca ta, când valul va lovi
Dorind să-ţi lase lacrimi şi suspine,
Cu Mâna Mea, Eu te voi ocroti
Să nu te temi! În val voi fi cu tine!

În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pâlpâia alt'dată în candela de gând.

BRATELE CERULUI....

Bratele cerului....
Acele membre care mi te vor ajuta,

Printre saloanele ascunse-n umbră
Se zbat încet, închise-n neputință,
Umbrele ce au fost cândva lumini
Și așteaptă mila harului divin.