Poezii despre Credinţă:

Se scutură de frunze, floarea,
Petalele, şi ele-apoi..
Pe drumuri, calcă înserarea
Cu paşii ei străini şi goi..

Nu ți-am mai scris de mult
Și amintiri tumult
Mă năpădesc spre seară...
Și-acum, ca prima oară

(METAMORFOZE)

Cu fiecare clipă care trece
Eu mor puţin câte puţin

De n-ai fi Doamne-n viaţa mea,
De unde bucurie,
De unde oare, pot avea,
Când vin şi plâng la Golgota

Dacă duşmanii mă vor cleveti
Şi toată lumea , poate , îi va crede ...
Mă va durea şi cred că m-oi mâhni ,
Dară mai mult din mine nu voi pierde .

Îmi iau lacrimile mele
Şi le-aşez în cuib de stele,
Când chem seara în pridvor
Să îmi spună somn uşor..

Când cerul cu-nălțimi surâde
Trezindu-și valurile-n stele
Care pulsează tremurânde
Prinse-n avânturile mele

Mic, plăpând, primăvăratic,
țipă-n sus spre soare.
Vezi?! Și mărul meu carpatic
tot va da în floare.

Te cheamă dar, credința și păstorul
Căci vrei pe cer senin, iară de norul
Umbrește viața ta câte o zi,
Te rogi Lui și Îl cânți în poezii...

Cât de scump e glasul Tău
Și cuvântu ce îl spui
Numai Tu ești Dumnezeu
Și salvarea omului