Poezii despre Credinţă:

Recunostinta

Invioreaza-ti sufletul cu-o strofa de iubire
Deschide usa sufletului ca răul rau sa scurga

Bate încet ceasul timpului,
a ajuns la abisul fără fund,
zilele, orele, minutele dispar,
negrul se lasă peste ele...

Lângă crucea de lemn, în genunchi,
ridică ochii blânzi spre cer,
mângâie soarele cu privirea lui,
buzele sunt sub razele soarelui,

M-am teleportat în abis, unde jocul a murit,
iar speranţa a stat pe margine
cu o mască a ruşinii.

Cu binecuvântări false,
cu bunătate de gheaţă,
vă uitaţi la simpli trecători în viaţă,
vă dau bineţe cu gând de ură şi ciudă.

Certuri, scandaluri, ură
semănat-ai rege fără coroană,
sclav cu dorinţa moartă.

Ai fost cândva plin de putere sfântă
Şi Duhul Lui te însoţea mereu,
Dar n-ai vegheat! N-ai mai rămas pe Stâncă
Şi-acum eşti obosit şi-ţi este greu.

De ce lumină nu mai este
de ce bezna greu ne înlănţuie,
de ce...?

Cu hohot de nelinişti se zvârcoleşte marea
Şi zbuciumul ei tainic se sparge-n albatroşi,
Îi simt în valuri pulsul şi-n orizont chemarea
Spre ţărmuri de odihnă cu zorii luminoşi.

Orice lucru bun devine păcat,
atunci când bei, fumezi, omori cu inima
cu inima curată ca lacrima,
copacul te protejează de ploi,