Poezii despre Credinţă:

Cântecul vieţii

Altarul se umple de îngeri
atunci când te rogi,

Îmbrățișată de lumini, zăpada
E o sclipire, dansul sau parada
De fulgi de nea pe aripi îngerești,
Căci viața asta e tot ce-ți dorești.

Cel care ajutor ai oferit nefericiților,
Ocrotitor al copiilor
Luminează sufletele oamenilor.
Așteptăm cu drag sosirea ta,

Mi-e mută vorba când nu am credință,
Mi-e surdă urechea când nu vreau s-ascult,
Mi-e stinsă ruga când, în suferință,
Mai mult cârtesc, ori mă frământ mai mult.

Adio-ți spun, nebun ce mă iubești,
Visează-mă de poți din amintire.
De-acolo, sus, din sferele celești
Îți voi trimite semn - un semn de amăgire.

În noaptea ce răsare și-n stele care pier
Se vede Luna plină, un splendid giuvaier
Un bec ce luminează pe fruntea obosită
Cu grijă și mâhnire adesea pardosită.

Lăsat Lege - un magnet
- contradicție cu sens -
din atomi cu număr ,,Z",
complex în acest demers;

Din tainică celulă, din cel mai mic nucleu
Unealtă vie sunt, mâna lui Dumnezeu.
Mă simt himeră brută, sunt lut aprins de dor,
Cioplit să-mi fie chipul, Lui asemănător.

Dă-mi voie ca să tac la tine-n suflet,
Dă-mi voie ca să tac la tine-n gând,
Dă-mi voie să mă plimb cu al meu umblet,
Dă-mi voie-n ipostaze, rând pe rând!

DOAR DESPRE TRUP

De ce trupul meu,Doamne,nu l-ai făcut
din apă,să curgă odată cu setea pământului și a oamenilor