Poezii despre Credinţă:

Te -așteaptă și azi acela
Care-i foc mistuitor
Intinzandu-ți iar nacela
Să te ia cu el în zbor

S-a rupt ceva, timpul s-a spart,
iar veșnicia e încremenită;
pe nava vieții-mi văd de cart,
marea este de-un calm ... prea liniștită.

Mai lasă-mă, Iubire, să te respir în flori
Mireasma ta suavă împrospătează viața
Și ochiul meu să guste aroma de culori
Cu care ne îmbie lumina, dimineața.

Eu n-am cerut prea mult,
- o molecula de iubire.
În viața-mi de tumult,
mi-a fost o amagire.

Mirosea vântul a oală de lut, străveche,
cu grâne pietrificate, purtând sufletul
neamului meu albastru de Săpânța.
Înlăuntru, laolaltă, se odihneau în ciolane

CÂND FRĂMÂNTA ŢĂRÂNA PENTRU RAI

Ia-mă de mână și vino,
să fugim pe urmele îngerilor!
În noaptea asta
se vor deschide porțile cerului...

Nu închide Doamne, Uşa Mântuirii,
Nu lua din inimi Duhul Tau cel Sfânt.
Lasă-ne în suflet fiorul Iubirii,
Lângă noi păşeşte, pe acest pământ.

MIHAI PĂCURARU
FOC DE CARNE ȘI LUMÂNĂRI
Acolo unde ramuri rupte alunecă încet,
vei întâlni durerea, crengi în vânt,

Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt
Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt
Răceala din privire şi lacrima ce doare
În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare.