Poezii despre Credinţă:

Mi-e dor de Tine Doamne..
O, cât aş vrea să zbor
Spre cerul plin de soare
Şi fără nici un nor...

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,

Atâtea primăveri şi veri s-au dus
Şi-atâtea ninse ierni, cu fruntea-n soare,
De când pe-o cruce ai murit Isus
Şi-ai înviat în Slava Ta cea mare!

În noapte se mai rostogoleşte luna,
în candele, amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului bate mâna
lui Moş Crăciun, hoinar cu părul nins.

Mă tot gândesc că în copilărie
Iubirea o ştiam şi n-o-nvăţasem -
Era un sentiment ce-l căpătasem

Ce sărbătoare diavolească
Ajuns-a omul ca să nască!
Să celebreze urâciunea,
Să facă pisc înalt genunea...

Alerg strain,stingher prin lume,
O candela in piept purtand,
Sa-nvat in aspra-i scoala cum e
Caldura celuilalt pamant.

Sunt zvonuri că vin, bat la uşă războaie,
Dar luptele-s fără folos -
Un singur război trebui’ s-avem în inimi:
Pe cel întru Domnul Hristos!

Te-aşteaptă azi Cel răstignit, să te întorci Acasă,
Căci multă vreme ai trăit departe de-a ta casă...
Departe de Harul Divin, de Sfinţii-n Sărbătoare...
Te-aşteaptă tot cerul senin să-ţi cânte o cântare,

Atingem apogeul existenței
Numai după ce murim -
Atunci și noi ne lămurim
Dacă a meritat sau nu să fim!