Poezii despre Credinţă:

Porumbițe albe

Paradis cu lacrimile-n stele
Oglindit in albul unui Crin,

ASTEPTARE

Am să te-aştept
într-o gară

Te-am jefuit, te-am tâlhărit,
viaţa toată te-am dorit;
de dor sfâşiat, mă descompun-
nemuririi tale mă supun.

Cu capul chel, niciodată plin,
petrece viaţa fără chin;
cu capul sec, sunând a gol, ...
hăitaş satanic dă târcol.

Răsfirată printre degetele Poetului,
cenușa iubirii ,ajunge diamant.
Fă-mă iar Doamne, țărână în palmele Tale,
pentru o nouă, binecuvântată, zidire.

ABIS
(o parafrazare a poeziei „PRĂPASTIE” de Octavian Goga)

O rugă se-nalţă spre Tronul Divin,
E ruga în noapte, sub cerul senin...
Mă iartă Isuse şi de astă dat,
Că-n Via Ta Sfântă, puţin am lucrat!

Ne-am înstrăinat
demult, Poete,
şi răzvrătirea
ţipă-n timp şi spaţiu;

Învață-mă să te iubesc mai tare și mai tare
Iisuse, umple-mă de Tine !
Când rana de pe pleoapa dimineții rău mă doare,
Panseaz-o cu lumini Divine.

Deseori, în miez de noapte,
Vise stele vor să prindă,
Iară sufletu-mi cu toate
S-uită-n cer ca în oglindă.