Caraban Bogdana - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Anotimp câmpenesc

    Briza lucie de gheață curge ca un râu,
    Desenând o câmpie în conuri de brad verde;
    Zorile orfane se înghesuie la sân,
    Soarele cu raze reci zugrăvește case sumbre.

  • Mistreți azur cu râtul sălbatic

    Stelele albastre, pale, vechi rădăcini de-omăt,
    Își desfăcură sigiliul și râmă peste glezne,
    De sângerez ca ferestre în cioburi și plastic
    Și printre ele colier de mărgele din lapte mi-e plasmă.

  • Cetatea Enisala

    Ne plânge casa noastră albastră,
    Un răcnet durut ce străbate prin piatră!
    De-argint destinul se ridică-n ceață
    Și scârție o scară dinspre lacul șarpe.

  • În țara lui Verde-de-Vie

    În țara lui Verde-de-Vie, florile,
    Aveau culoarea strugurelui;
    Petalele aurii ca zorile orfane,
    Creșteau pe coame strânse de cai.

  • Negri lilieci

    Am luat în pumn un zbor de negri lilieci,
    Și-am pus din puf de păpădii la geam perdele,
    Cât timp de vânt mă vor adăposti ele,
    Va ști ulciorul vârf de apă din dovleci.

  • Așa în drum

    Văd armăsari cu pașii lor răzleți,
    Copitele lor saltă printre lauri;
    Din șa, eu îi privesc, semeți,
    Visând la lupte grele de centauri.

  • Din nostalgia pernelor otrăvitoare

    Azi vântu-i roz, mă mângâie pe plete,
    Mi-așterne în părul căprui parfum de levănțică,
    Pe lac, uzine de cenușă, fumuri geometrice,
    Neprihănite iubiri, înfing în pari minciuna

  • Pară brună cu buze de cărbune

    Pară brună cu buze de cărbune
    oprește-ți ochii pe brațul meu
    tomnatic ca-o bătrână în cârje.
    Desfă-ți floarea romanță,

  • Dezbrăcate de viață

    Îmi sunt tâmplele femei despărțite de pământ, până la brâu scufundate în apele noroiase, stăpânite de dragoni-păianjeni, cu pânze și coarne. Cu mâinile rugină printre crengi bolnave, acolo unde splendoarea aparține Pomului Roșu, palide fețe se oglindesc în dansul lacului de zgură. O numărătoare descrescândă a spiritelor naturii cu chip de păsări sălbatice, doamne de iederă, cu picioarele de bambus, tăcute și zvelte, de mână mă țin.

    Culeg flori pentru părul lor îmbrobodit cu pânză de sticlă, cu gene de pământ și cu cerul pe genunchi. Sunt surde în plânsul lor, numai eu le aud spaimele dinlăuntrul lacrimilor de maici muribunde.

  • Aicea dorm iluștrii

    De lacrimi ochii mei îndelung se varsă,
    Abia mai văd că afară este ziuă,
    Mă doare floarea care stă ca arsă,
    Mă doare un pom încoronat cu flori.