Caraban Bogdana - creaţii proprii

Pe un cer de martie ochi ruginii prin rămuroase păduri,
Vântul flutură verde cu mâinile reci de frig ca un vânător de șerpi ce defilează prin castele bătrâne;
Buze de sticlă pe pereții de zăpadă; la masă, răsucindu-și mustața, o față respingătoare, însuflețită de vinul roșu, ne cântă răgușit ca un înghițit de fiară.

În vortexul de apă liliachie, un melc își scaldă luciul gleznei,
Mă prind în horă cu geneza, hoațe de rugină în ziduri mi se-mplântă;
Mărgele albastre, buline din cer, perle de sticlă la gâtul tău și-un altar pe umeri, triunghiular, se revarsă într-o cascadă sălbatică de numere ce se cer descifrate și coagulate în corpuri ovale, ca o fabrică de cerneală.
Untdelemnul crăpând un zid de multicolore furnici în cercuri.

Un câmp de flori și-un răsărit diurn de lună,
Iarbă îmbucurătoare pe glezne ni se urcă,
Cravata ta ca razele galbene de soare,
Peste cămăși de gheață, zumzet blând de înger.

Mari clopote vernil, din fier,
Sub crucea cerului încrețită;
Lungi căi de linie din lemn,
Printre șerpuiri de păstăi perlate.

Păpuși din pietre ce transcend bazaltul,
Cu farduri fărbuite din alge plutitoare;
Un lapte alb ca cercul din ochii unei acvile,
Îmi alăptează sânii cu pic și cu culoare.

Vânător vechi cu oase în carnea mea,
M-ai despletit de ierburi roșii,
Cearșafuri virgine, spume și valuri;
Melci uriași ca niște câini de mare,

În somnul galben al ceții primăvăratice,
Un cimitir alb de cruci pe-un deal se-arată,
Și roșii focuri de lumină purpurie,
Lângă brazi uscați și uzi sub ploi tremură.

Pe fierul sângelui roșu, spirală,
Curbați șed anii mei fantomă;
Doi nasturi pe-o literă ovală,
Cu semnături pe lacăte

Mi-au înflorit gutuii roz,
Pe con mi se-așază o cioară,
Lemnoșii solzi mi se topesc,
Albaștri ochi mă-nfioară.

Cinci ghiocei cu albul unei câmpii glaciară,
Căciulă-și fac din jumătăți de coji de nucă;
Stejari, cu trunchiul gros, mărinimos,
Se-nchină-n văzul frunzelor de portocală