Caraban Bogdana - creaţii proprii

Roze surori îmbrățișând cireșul,
Ce-i încă crud în verdele din rămurele,
Colier din perle de pământuri,
Poartă azi reginele la albe gâturi.

Ploua cu mir și stropi băteau în geam,
Un nor bicolor se ascundea pe cer,
Un vânt puternic fluiera în delir,
Și era toamnă peste tot în lume.

Un picur care cade și se topește,
un picur peste vremea de afară,
blând îmi șoptește despre bărbatul în halat
că fără de halat nu știu să-l fi iubit.

Am un coș plin c-o dragoste mare,
În piept îmi bate luna plină;
Am o pădure cu flori de-argint
Și-un cufăr cu lumină de fagi.

Eu alung bob de ploaie de pe mare și beau lapte de pâraie;
Florile le țes cu tril de ciocârlii, limpede nor, profetic cântec,
Vânt ca o comoară doar pe jumătate din negură cules,
Fluturii, fiii mei, în floare, cern pe aripi sărutări.

Era într-o pustie o femeie c-o harpă,
Un șarpe i-a urcat pe picior,
Ea cânta din zori până-n asfințit,
Șarpele pe picior o asculta încolăcit.

Pământule, mamă, șarpe de lut,
câte flori și iarbă verde au răsărit din subteranele tale, golfuri flămânde de lotuși.
Luptători neînfricați și cai cu coamă deasă au plesnit și au săpat cărări pentru cetăți. Păstorii albi au cules podoabe din comorile tale și femeile lor și-au pus cercei din fluturi la urechi.
Mare scită, soră vitregă, de tată celest, tu care nu seci nici arsă de galbenul dogoritor al soarelui și al zeilor săgeți scânteinde, nomadă de apă ce îți trimiți fiii să lupte cu spuma îmbrăcată în furtună cu mâinile ce împletesc naufragii de gheață.

( În memoria lui Ovidius)

Geometria verde-cenușie sub manta cu pliuri, încrețită,
Se luptă să observ un șarpe încolăcit pe ea;

Bat clopotele împletirii noastre,
Sălbatice trotuare de șerpi încolăciți
Și flori de măr îmi parfumează pașii,
Spre albul răsărit al sufletului din doi.

Când florile de suflet sunt cu florile albe surori
Și lutul meu se-aseamănă cu lutul galben,
Lunecă-o piatră albastră pe-un colier de gheață,
Ca mișcătoare umbre de fluturi cu aripile moi.